Peticija se upućuje na: Petitionsausschuss des Europäischen Parlaments

Petiționarul se plânge de neaplicarea în fapt a legislației naționale de către legislatura siciliană (Decretul legislativ nr. 368 din 6 septembrie 2001) prin care s-a pus în aplicare Directiva 1999/70/CE privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP la nivelul UE, cu care legislația regională privind munca pe durată determinată este incompatibilă. Lucrătorii (peste 5 000) la care face trimitere petiționarul sunt angajați publici ai municipalităților, ai autorităților sanitare, ai spitalelor de diferite niveluri și ai altor organisme administrative publice, în special din Regiunea Sicilia. Inițial, aceștia au fost angajați pentru lucrări de utilitate socială (LSU/ASU) sau lucrări de utilitate publică (PUC). Ulterior, au fost încadrați ca beneficiari ai contractelor de muncă pe durată determinată, în conformitate cu multitudinea de legi din anii ’90 până în prezent. Această legislație regională a permis reînnoirea într-o perioadă de aproximativ 28 de ani, după 1990, a raporturilor de muncă pe durată determinată, încălcând clauza 5 din Directiva 1999/70/CE (absența măsurilor de impunere a penalizărilor în cazul abuzului de contracte de muncă pe durată determinată mai mare de 36 de luni). În special, critica petiționarului vizează Legea regională nr. 17 din 28 decembrie 2004, pe care instanțele siciliene o utilizează ca argument pentru neaplicarea legislației naționale care pune în aplicare directiva comunitară, precizând că lucrătorii care părăsesc categoria LSU/ASU nu se supun regulamentului de stat privind contractele de muncă pe durată nedeterminată, în conformitate cu dispozițiile prevăzute la articolul 77.2 din Legea regională nr. 17 din 28 decembrie 2004. Pentru a dovedi interpretarea eronată a jurisprudenței siciliene, petiționarul face trimitere la Hotărârea nr. 25672 a Curții de Casație din 27 octombrie 2013, care sprijinit recursul unui lucrător temporar care, după ce a îndeplinit atribuții obișnuite în serviciul unei autorități locale timp de mulți ani, a solicitat recunoașterea naturii nedeterminate a raportului său de muncă și, în consecință, o despăgubire pentru prejudicii în conformitate cu legislația națională (ocuparea forței de muncă în sectorul public cu sindicat). Așadar, Curtea Supremă a inversat hotărârea Curții de apel din Palermo, care, interpretând în mod eronat cazul contractului în cauză, „nefondat pe cerințele organizaționale și de producție temporare ale autorității locale, ci pe cerințele politice și sociale, care au vizat soluționarea raportului social, specifică lucrărilor de utilitate socială, pentru a permite personalului în cauză să acumuleze experiență și calificări profesionale”, s-a bazat pe clauza 2(B) din Acordul-cadru anexat la Directiva 1999/70/CE pentru a justifica neaplicarea respectivă.